Când se scot bulbii de primăvară din pământ?

Grădinile în care au fost plantați bulbi de flori se bucură de culori vii, forme variate, extrem de atrăgătoare, iar în multe cazuri, chiar și de miresme îmbătătoare. Indiferent că optăm pentru bulbi de toamnă sau de primăvară, satisfacțiile pe care le avem de pe urma lor sunt de fiecare dată, la cote maxime.

Când vorbim despre plante care se nasc din bulbi trebuie să avem în vedere două momente: cel în care le plantăm și cel în care înfloresc. Aceste aspecte sunt foarte importante din mai multe puncte de vedere: unul se referă la buna lor dezvoltare, care depinde exclusiv de perioada de plantare, iar altul la rezistența lor în sol, peste iarnă. Perioada de plantare a fiecărui tip de bulb este vitală pentru o creștere armonioasă. Spre exemplu, nu putem planta un bulb de lalea primăvara și să ne așteptăm ca acesta să înflorească tot atunci; ci îl vom planta toamna, pentru ca la începutul anului următor să o putem admira înflorită.

          

Denumirea bulbilor poate fi pentru unii, ușor problematică sau derutantă. Într-un articol precedent am dezbătut acest subiect, însă pentru cei care încă nu știu, le spunem pe scurt că bulbii de toamnă sunt cei a căror înflorire are loc primăvara și se numesc așa, deoarece se plantează exclusiv toamna. În această categorie intră: ghioceii, brândușele, lalelele, muscarii, zambilele, narcisele, irișii etc.

         

         

          

         

          

              

          

Aceștia se introduc în pământ la sfârșit de an, de regulă în perioada septembrie-octombrie, uneori chiar și în noiembrie-decembrie, dacă vremea permite, iar solul nu este înghețat. Ei au nevoie de frigul iernii pentru a se dezvolta armonios. Tot acest interval de timp, le este necesar pentru ca rădăcinile lor să își poată urma cursul firesc, să crească, să se dezvolte și să-și extragă toate substanțele nutritive de care au nevoie. Din punct de vedere științific, acest proces se numește vernalizare. Datorită lui are loc înflorirea, odată cu sosirea primăverii, când natura reînvie. Practic, reprezintă trecerea plantelor de la etapa vegetativă, la cea generativă și depinde de temperaturile din timpul iernii. În momentul în care acestea încep să crească, ele ”știu” că trebuie să înflorească.

Pe de altă parte, la polul opus se află bulbii de primăvară. De ce spunem asta? Aceștia sunt ceva mai sensibili. Să lămurim mai întâi care sunt aceștia. Ei bine, în acest caz ne referim la acele plante care înfloresc vara și toamna și se plantează primăvara. În această categorie intră: daliile, begoniile, gladiolele, cannele, anemonele, tuberozele, freziile etc.

 

          

         

         

         

         

Plantele care înfloresc vara sunt foarte sensibile la îngheţ, motiv pentru care bulbii lor se plantează doar primăvara. O altă deosebire majoră, față de ceilalți este că toamna, aceștia trebuie scoşi din pământ. De ce? Pentru a putea rezista peste iarnă şi pentru a înflori din nou în anul următor. Deci, nu pot rămâne în sol în anotimpul rece, deoarece nu fac față înghețului și au nevoie de o perioadă de repaus. Acesată operațiune, în limbaj popular poartă denumirea de ”iernare” sau introducere la iernat. Lesne de înțeles de ce. Printre cei mai sensibili bulbi sunt cei ai daliilor, gladiolelor, begoniilor, freziilor etc.

Când scoatem bulbii plantați primăvara?

În general se scot toamna, când frunzele se îngălbenesc, se usucă, iar temperaturile încep să scadă, ( în perioada octombrie-noiembrie).

  • Alegeți o zi frumoasă, însorită, când pământul este uscat, pentru ca bulbii să nu fie umezi.

  • Pentru a-i scoate din pământ, săpați în jurul lor cu grijă și păstrați o oarecare distanță față de tulpina principală (câțiva cm), asta ca nu cumva să deteriorați bulbii din greșeală sau neatenție. Apoi, scoateți bulbii din pământ cu o ustensilă adecvată.

  • Curățați-le rădăcinile, dacă e nevoie (de resturi de pământ, foi sau alte părți uscate) și sortați-i, adică păstrați-i pe cei sănătoși și aruncați-i pe cei bolnavi, ciuntiți, tăiați sau moi.

  • Lăsați-i să se usuce la soare, în aer liber, câteva zile (una sau două).

         

 

Cum îi păstrăm?

  • Depozitați-i în lădițe sau tăvițe, care au fost bine aerisite în prealabil, curate.

  • Așezați-i unii lângă alții, într-un singur strat, astfel încât aerul să poată circula printre ei, iar bulbii să poată respira. Nu-i așezați unii peste alții și nu-i înghesuiți!

                                

 

Unde îi păstrăm?

  • Păstrați-i/depozitați-i în spații/încăperi bine aerisite, uscate, întunecoase, răcoroase, în care nu există risc de îngheț și în care temperatura să fie de până la 10 grade Celsius.

 

        


0